BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu cositor sau cu aluminiu, siliciu sau beriliu (putînd conține și plumb, zinc sau nichel); are proprietăți superioare alamei și este folosit în industria de mașini și la turnarea statuilor, candelabrelor etc. Chipul turnat în bronz apare, nobil și grav, lîngă cetatea Făgărașului. BOGZA, C. O. 286. Versul era corect... de o limpezime de cristal, – dar focul, emoțiunea care se toarnă deodată ca bronzul cît e fluid; lipsea mai din toate poeziile lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 76. Vrînd să-l aline. Îi arătară două statuete de bronz. NEGRUZZI, S. I 203. ◊ Fig. Calul Generalului necheză cu vocea lui de bronz. EMINESCU, N. 14. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică situată între epoca de piatră și cea de fier și caracterizată prin descoperirea metalelor și a bronzului, din care încep să se facă unelte de muncă, arme ețc. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ◊ Statuie, statuetă sau alt obiect de artă făcut din bronz. În largul mijloc de alei Stau cepe de veghe șapte zmei încremeniți în bronz măreț. TOMA, C. V. 47.