MĂGĂRUȘ s. m. I. Diminutiv (hipocoristic) al lui m ă g a r (I 1); pui de măgar ; (regional) măgăraș (1), măgărel, măgăruț. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Îmi rămase deodată stăruitoare, înaintea ochilor, figura cuminte și deșteaptă a măgărușului meu Vasilache. SADOVEANU, O. IV, 65, cf. X, 411, IORDAN, STIL. 189. Între timp venise și Ciurea, îmboldindu-și măgărușul zgribulit de ploaie. V. ROM. iulie 1 954, 153. Măgăruși amârîli se adăpostesc aplecîndu-și spinarea spre gardurile scunde de piatră. ib. aprilie 1 956, 165. Merg pe cale. . . Ciobănașii Tot jucînd, Măgărușii Tot zbierînd. TEODORESCU, P. P. 679, cf. ALR II 5 533/2, 27, 352, 414, 514, 537, 848, 876, ALRM SN I h 190. Vine lelea de la Huși Călare pe un măgăruș (Căruța), ȘEZ. VII, 79. II. (Regional) 1. Capră de tăiat lemne. Cf. m ă g a r (III 4) (Orlea-Corabia). ALR I 952/885. 2. Numele unui joc țărănesc cu lăutari. SEVASTOS, N. 282, cf. PAMFILE, J. III, 90. - Pl.: măgăruși. – Măgar + suf. -uș.